Un tânăr din Dâmboviţa a fost prins de şase ori conducând fără permis, a atacat un bărbat cu o macetă şi a distrus o maşină

Publicitate

Tânărul din Cobia pe care polițiștii l-au prins de cinci ori în trei zile conducând fără permis a recidivat! Bărbatul în vârstă de 23 de ani a fost reținut, luni, de polițiștii de la rutieră pentru că a fost din nou depistat șofând fără acest drept. Mai mult decât atât, acesta este cercetat și pentru fapta de lovire. Potrivit adevarul.ro, în prima zi din această săptămână, tănărul a rugat un vecin să îl conducă la spital, iar la întoarcere l-a atacat pe tatăl acestuia cu o macetă. De asemenea, în urma scandalului iscat recidivistul a distrus cu un topor mașina vecinului. În urma numeroaselor fapte comise, judecătorii au dispus arestarea preventivă a tânărului pentru 30 de zile. Tânărul din Cobia are mai multe dosare penale pentru conducere fără permis pe drumurile publice. Cert e faptul că cinci i-au fost întocmite într-un decurs de numai trei zile.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!