Un tânăr de 25 de ani din Dâmboviţa a încercat să mituiască doi poliţişti. Câţi bani le-a oferit acestora

Publicitate

Ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Dâmboviţa, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, au prins în flagrant un tânăr în vârstă de 25 ani în timp ce oferea drept mită suma de 500 lei unor agenţi de poliţie.

În urma denunţurilor a doi agenţi de poliţie dâmbovițeni, procurorii au aflat că oamenii legii au depistat în trafic un tânăr care conducea un autoturism în care se afla o cantitate însemnată de material neferos pentru care nu deţinea documente de provenienţă, existând şi suspiciunea că parte din aceste materiale să provină din săvârşirea de infracţiuni.

Tânărul le-a oferit în repetate rânduri agenţilor de poliţie o sumă de bani pentru ca aceştia să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu şi să nu întocmească actele de constatare a faptei.

În urma organizării activităţii de prindere în flagrant, acesta a fost depistat în timp ce oferea suma de 500 de lei celor doi agenţi de poliţie cu scopul menţionat anterior. Prezentat Tribunalului Dâmboviţa, tânărul s-a ales cu măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!