Un tânăr de 19 ani, blocat în Bucegi, și-a făcut adăpost în zăpadă să treacă noaptea cu bine

Publicitate

Un tânăr din București, de 19 ani, a rămas blocat, sâmbătă seara, în zona Poiana Coștilei, din Munții Bucegi. Pentru a trece noaptea cu bine, bărbatul și-a făcut un adăpost  în zăpadă. Într-un final, tânărul a fost salvat duminică de dimineața de salvatorii montani, iar la căutări participând și un elicopter.

Chiar dacă era echipat corespunzător, bărbatul și-a dat seama că fiind întuneric nu va reuși să coboare singur, iar șansele să poată fi găsit noaptea erau mici. Tânărul nu a putut fi găsit de salvatori peste noapte din cauza faptului că nu avea lanternă, iar bateria telefonului i s-a descărcat.

Astfel, pentru a trece cu bine noaptea de sâmbătă spre duminică, acesta și-a săpat singur o vizuină în zăpadă. Căutările pentru găsirea bărbatului au fost reluate duminică de dimineață, iar într-un final salvatorii l-au recuperat din Poiana Țapului.

“Tânărul a scăpat cu viață după o noapte petrecută într-un adăpost pe care l-a făcut în zăpadă. S-a învelit în folia de supraviețuire și a rămas “ascuns” până dimineața”, au precizat salvatorii.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!