Un șofer a murit după ce s-a răsturnat cu TIR-ul pe un drum din Dâmbovița

Publicitate

Un șofer de TIR și-a pierdut viața, în urmă cu puțin timp, după ce s-a răsturnat cu autovehiculul pe un drum extrem de circulat din județul Dâmbovița.

Accidentul s-a produs pe DN 72, pe raza localității Dragodana. Circulația se desfășoară pe un singur sens.

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările nefericitului eveniment rutier.

,,La data de 7 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe drumul național 72, în localitatea Dragodana.

Din primele date, un ansamblu de vehicule rutier (tir) s-ar fi răsturnat pe partea carosabila, dar și în afara acesteia. Din nefericire, conducătorul auto a decedat”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.

Zona accidentului este asigurată de pompierii Detașamentelor Găești și Târgoviste, care au intervenit cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD. La fața locului s-au deplasat și un echipaj SAJ.

“La fața locului, echipajele de intervenție au identificat o victimă încarcerate, inconștientă. S-a acționat pentru extragerea acesteia.

Din nefericire persoana nu a răspuns manevrelor de resuscitare, astfel echipajul medical a declarat decesul acesteia”, a precizat ISU Dâmbovița.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!