Forţele de ordine desfășoară permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, instituită din cauza pandemiei de COVID-19.
În ultimele 24 de ore, în Dâmbovița, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost continuate acţiunile de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară impuse pentru prevenirea răspândirii Sars-Cov-2.
Au fost organizate 24 acțiuni punctuale la care au participat polițiști din cadrul I.P.J. Dâmbovița, polițiști locali și jandarmi.
Astfel, au fost verificate 177 de obiective/locații și au fost legitimate 1493 de persoane. De asemenea, au fost oprite în trafic, pentru control, 246 de mijloace de transport, dintre care 84 mijloace de transport public. Au fost aplicate 28 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protectie individuală, conform prevederilor Legii nr. 55/2020.
Și în țară au continuat acțiunile integrate. Astfel, ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020, în ultimele de 24 de ore, au fost aplicate 730 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 152.600 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 3 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.














