Un nou test de verificare pentru Chindia Târgoviște! Astăzi, amical cu SR Brașov

Publicitate

Chindia Târgoviște susține, astăzi, un nou test de verificare. De la ora 13.00, pe terenul sintetic din apropierea Complexului Turistic de Natație Târgoviște, roș-albaștrii întâlnesc pe SR Brașov.

Disputa cu SR Brașov va fi al cincilea amical susținut de elevii lui Diego Longo în această iarnă, după meciurile cu Concordia Chiajna (2-2), Flacăra Moreni(4-0), Flacăra Horezu (2-1) și SCM Râmnicu Vâlcea (1-1).

Sâmbătă, 17 februarie, Chindia va înfrunta pe CSM Slatina într-un alt test de pregătire.

Nicu Croitoru nu mai este vicepreședinte la Chindia

Pe de altă parte, începând de marți, 13 februarie, Nicu Croitoru nu mai este vicepreședinte al clubului. Acesta ar fi demisionat din cauza unor neînțelegeri cu antrenorul Diego Longo.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!