Un microbuz cu mai multe persoane s-a răsturnat într-un șanț, miercuri seara, în Dâmbovița, între localitățile Gratia și Corbii Mari. Din primele informații de la fața locului, mai multe persoane au fost rănite.
„Având în vedere numărul de persoane implicate, pentru asigurarea asistenței medicale de urgență, la nivelul județului Dâmbovița a fost activat Planul Roșu de Intervenție”, a transmis ISU Dâmbovița.
Accidentul s-a produs pe drumul județean 701. „Din primele date, un microbuz (8+1 locuri) s-ar fi răsturnat într-un șanț. În urma impactului, mai multe persoane au fost rănite, fiindu-le acordate îngrijiri medicale. La acest moment, traficul este blocat.
Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului”, a transmis IPJ Dâmbovița.
La locul intervenției au fost alocate 1 mașină de stingere, 6 ambulanțe SMURD, 1 echipaj de descarcerare și 3 ambulanțe SAJ.
În sprijin intervine și ISU Teleorman cu 1 mașină de stingere și 1 ambulanță SMURD. Totodată, alte 2 ambulanțe SAJ din județul Teleorman au fost trimise la eveniment.