Un jucător de la Chindia Târgoviște a fost inclus în echipa ideală a etapei a 9-a a play-off-ului și play-out-ului

Publicitate

După remiza cu Dinamo București, un fotbalist de la Chindia Târgoviște a fost inclus în cel mai bun “11” al etapei cu numărul 9 din play-off și play-out. Dâmbovițenii au terminat 0-0 cu Dinamo, în deplasare, în ultima rundă a play-out-ului, iar apărătorul Paul Iacob a fost inclus de reprezentanții LPF în echipa ideală a etapei.

„A avut o nouă evoluție consistentă, dovedind și în acest meci că împrumutul la Chindia a fost o mutare benefică pentru jucător și târgovișteni”, a sunat caracterizarea făcută de LPF jucătorului de 24 de ani, după meciul cu bucureștenii.

În acest sezon al Ligii 1, Iacob a îmbrăcat tricoul Chindiei în 32 de meciuri, la capătul cărora a marcat două goluri, în disputele cu Universitatea Craiova (1-0) și UTA Arad (1-0). Jucătorul a înscris o dată și în partida cu Farul Constanța (3-0), din optimile Cupei României.

Tot după meciul Dinamo – Chindia, portarul formației târgoviștene, Dinu Moldovan, a fost desemnat de reprezentanții LPF și ai drepturilor TV cel mai bun jucător de pe teren.

Echipa ideală a etapei cu numărul 9 a play-off-ului și play-out-ului

Victor Râmniceanu (Voluntari) – Adrian Scarlatache (Hermannstdt), Andrei Burcă (CFR Cluj), Paul Iacob (Chindia) – Alexandru Cicâldău (Craiova), Andrei Artean (Viitorul), Ronaldo Deaconu (Gaz Metan), Cristi Tănase (Academica) – Ciprian Deac (CFR Cluj), Aurelian Chițu (Viitorul), Ricardo Oliveira Valente (Gaz Metan).

Antrenorul etapei: Edi Iordănescu (CFR Cluj).

Sursă foto: Chindia Târgoviște

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!