Un fotbalist târgoviștean a devenit liber de contract! Nu a acceptat noile condiții financiare

Publicitate

Ionuț Parghel
Fotbalistul târgoviștean Daniel Florea (29 ani) nu va mai face parte din lotul arădenilor de la UTA pentru a doua parte a campionatului. Fostul campion al României a devenit liber de contract după ce nu a acceptat noile condiții financiare impuse de clubul din vestul țării.

Atacantul dâmbovițean a fost în sezonul de toamnă principalul golgheter al divizionarei B din Arad, marcând 8 goluri  în toate competițiile. Dintr-un total de nouă meciuri jucate în campionat, jucătorul descoperit de Ionel Pitaru a înscris de șase ori. În schimb, în Cupa României, Florea a jucat de două ori și a marcat tot atâtea goluri. Jucătorul ajunsese la “Bătrâna Doamnă” în toamna anului trecut. Cum a devenit liber de contract, jucătorul ar putea reprezenta o opțiune și pentru Chindia Târgoviște în ceea ce privește sezonul de primăvară.  Florea a fost campion al României cu Astra Giurgiu, formație la care a fost legitimat în perioada 2015-2017. De asemenea, cu “astralii” dâmbovițeanul a cucerit Supercupa României și a evoluat în Europa League.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!