Un fost tehnician al Chindiei Târgoviște a devenit antrenor secund la naționala U19 a României. “Este o experiență nouă”

Publicitate

Veste excelentă pentru fotbalul dâmbovițean la începutul acestei săptămâni! Târgovișteanul Nicu Croitoru a devenit antrenor secund al echipei naționale a României U19, acolo unde selecționer este Adrian Văsâi. În prezent, fostul tehnician al Chindiei Târgoviște, este antrenor al divizionarei C FC Pucioasa, antrenor al unei grupe de juniori de la CSȘ Târgoviște, dar și președinte al Comisiei Tehnice din cadrul AJF Dâmbovița.

“Este o experiență nouă, sper să fie și una pozitivă. Văd această colaborare ca pe o motivație profesională suplimentară, pentru că lucrurile sunt diferite față de viața de la o echipă de club”, a precizat Nicu Croitoru pentru site-ul AJF Dâmbovița.

Naționala U19 a României, alcătuită din juniori născuți în 2003, va evolua în preliminariile EURO 22, unde va întâlni Letonia, San Marino și Turcia. Se califică la Turul de Elită cele 13 câștigătoare ale grupelor, ocupantele locurilor secunde și cea mai bună echipă de pe locurile 3.

În perioada 3-5 august, “tricolorii” U19 vor disputa două meciuri amicale în compania echipei similare a Israelului, la Centrul Național de Fotbal de la Mogoșoaia.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!