Un fost primar din Dâmbovița a murit la 68 de ani, după o lungă și grea suferință

Publicitate

Fostul primar al comunei Glodeni, Petre Dinu, s-a stins din viață, în week-end, la vârsta de 68 de ani. În ultimii ani, fostul edil s-a luptat cu o boală cumplită, care l-a răpus după lungă și grea suferință.

După dispariția fostului primar, au curs numeroase mesaje de condoleanțe în mediul online și nu numai. Unul dintre ele a fost transmis și de actualul primar al comunei Glodeni. În trecut cei doi ar fi dus lupte crâncene pentru putere în localitate. „Fostul primar al comunei Glodeni, Dinu Petre, a trecut la cele veșnice, la vârsta de 68 de ani, după o lungă și grea suferință. Deși a fost un aprig adversar politic, l-am iertat din momentul în care s-a îmbolnăvit. Dumnezeu să-l odihnească în pace”.

„Am aflat cu tristețe că domnul Petre Dinu s-a stins din viață. L-am cunoscut încă din 2014, de când m-am mutat în comuna Glodeni, un om extraordinar. În 2020 am făcut campanie împreună, am învățat din activitatea dumnealui politică.

În aceste momente dificile, trimit gândurile mele de compasiune și susținere pentru pierderea fostului primar. Moartea unei figuri publice importante în comunitate poate fi p lovitură grea pentru toți cei care l-au cunoscut și apreciat. Sper ca familia, prietenii și comunitatea vor găsi puterea și sprijinul necesar pentru a trece prin această perioadă de doliu. Sincere condoleanțe și sănătate pentru toți cei afectați de această pierdere. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Condoleanțe familiei”, este un alt mesaj transmis mediul online de unul dintre apropiații fostului primar.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!