Un nor de cenușă vulcanică traversează România. Calitatea aerului, monitorizată permanent

Publicitate

Nor de cenușă vulcanică produs de erupția vulcanului Cumbre Vieja, din Insulele Canare, traversează teritoriul României până pe 28 septembrie.

Informația a fost făcută oficial de Ministerul Mediului care arată că datele primite de Administrația Națională de Meteorologie RA, furnizate de Serviciul de Monitorizare a Atmosferei Copernicus EU, arată că în cursul ultimelor zile, în sudul și vestul Europei, concentrațiile de dioxid de sulf, pe întreaga coloană de aer (între sol și altitudinea de 10000 de metri), s-au menținut la valori ridicate, iar evoluția estimată pentru propagarea acestui nor indică apropierea sa de vestul României, într-o primă etapă – duminică, 26 septembrie, apoi extinderea sa – luni, 27 septembrie.

Circulația aerului se realizează din sector predominant sud-vestic favorizând-se, astfel, deplasarea către est a norului care va traversa teritoriul României, în intervalul menționat.

Norul de cenușă vulcanică este un amestec de vapori de apă, de gaz vulcanic și particule fine, solide, de magma pulverizată, solidificată și răcită.

Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului (RNMCA) a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și gestionată de Agenția Națională pentru Protectia Mediului – ANPM asigură monitorizarea permanentă a calității aerului înconjurător pe întreg teritoriul României.

Datele privind concentrațiile orare provenite din monitorizarea poluanților precum SO2, pulberi în suspensie (fracțiile PM10 și PM2.5), NOx și CO fi consultate de catre public pe www.calitateaer.ro

Potrivit sursei citate, până în prezent nu sunt puse în evidență creșteri ale poluanților atmosferici.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!