Un accident violent, soldat cu victime, a avut loc, marți după-amiază, pe Drumul Național 72A, în afara localității Voinești. În coliziune au fost implicate trei mașini.
În urma accidentului, un minor și o femeie, de 54 de ani, au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Vinovată pentru producerea accidentului este o șoferiță, de 36 de ani, din Târgoviște, care ar fi pătruns pe sensul opus de mers.
Cum s-a petrecut accidentul
Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că o femeie, de 36 de ani, din Târgoviște, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DN 72A, în afara localității Voinești, din direcția Voinești către Târgoviște, ar fi pătruns pe sensul opus de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 70 de ani, din comuna Voinești.
Ulterior, autoturismul din urmă a fost proiectat într-un autoturism condus de un bărbat, de 38 de ani, din comuna Văcărești, care circula tot pe direcția Voinești către Târgoviște.
,,În urma impactului, un minor și o pasageră 54 de ani, ambii din comuna Văcărești, pasageri ai autoturismului condus de șoferul de 38 de ani, au fost răniți, fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.