Un clujean s-a ales cu dosar penal după ce a ajuns viral pe Facebook. Se plimba cu “cotețul” pe drumurile publice

Publicitate

Un bărbat de 32 de ani din comuna Capusu Mare, județul Cluj, s-a ales cu dosar penal pentru două infracțiuni rutiere: conducere fără permis a unui autoturism neînmatriculat.

Polițiștii din Cluj s-au sesizat, duminică, după ce au văzut pe internet imagini cu mașina deteriorată, transformată de proprietar într-o decapotabilă neconvențională. La scurt timp, autoturismul a fost depistat pe strada Barajului, din localitatea Florești.

“La data de 16 august a.c., în jurul orei 17.30, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești au vizualizat o serie de imagini apărute pe o platformă de socializare, cu privire la o persoană care se deplasa pe DN 1-E60, din direcția Florești spre Gilău, cu un autoturism în stare avansată de deteriorare și fără a avea plăcuțe cu numărul de înmatriculare montate.

Polițiștii s-au sesizat din oficiu, în cauză fiind efectuate cercetări. Astfel, la scurt timp, autoturismul a fost depistat pe strada Barajului,din localitatea Florești”, se arată într-un comunicat al IPJ Cluj.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!