Un nou proiect cultural se află în pregătire la Târgoviște! Este vorba despre un club de lectură și film pentru toate vârstele. Inițiatorii acestuia sunt profesorii Florentin-Daniel Gheorghe, cunoscut în mediul online ca Florentin-Profu’ de română, dar și colega sa, Dorina Enache.
Întâlnirile care vor avea loc în cadrul clubului au ca scop crearea unor legături cu oameni inteligenți și deschiși, discuții interesante și productive, dar și un schimb de idei și energie pozitivă. Întâlnirile vor avea loc la sfârșitul fiecărui luni.
“Ne-am gândit (eu și colega mea, profesoara Dorina Enache) să înființăm un club de lectură și film la Târgoviște, în care ne propunem lunar o carte și un film pe care le citim, respectiv vedem, iar la sfârșitul lunii ne întâlnim la un ceai și discutam aspecte care ne-au plăcut sau nu, care ne-au impresionat sau cum interpretăm cartea sau filmul în cheie personală.
Fiecare membru poate propune, prin rotație, cartea și filmul pentru luna respectivă.
Întâlnirile au ca scop, pe lângă îmbogățirea culturii generale, crearea unor legături cu oameni inteligenți și deschiși, discuții interesante și productive și un schimb de idei și energie pozitivă. Desigur, pentru cei care nu vor putea veni fizic la întâlnire (care, din punctul nostru de vedere, ar fi momentul-cheie al acestei activități), putem organiza și o întâlnire online.
Dacă sunteți interesați, puteți trimite mesaj privat sau lăsa un comentariu pentru mai multe detalii”, a oferit câteva informații pe Facebook profesorul Florentin-Daniel Gheorghe.
Cei care vor să participe la clubul de lectură și film pot afla mai multe informații accesând următorul link https://www.facebook.com/102899071344268/posts/438046461162859/?sfnsn=mo