Un celebru hipermarket a lansat prima cooperativă bio la Conțești. Unul dintre membrii fondatori este fostul fotbalist Ciprian Tătărușanu

Publicitate

Carrefour România a lansat prima cooperativă bio, parte din programul Grădina Noastră, dezvoltată de producători locali.

Cooperativa BIO se află în comuna Conțești, județul Dâmbovița, la 50 de kilometri distanță de București, are șase membri, patru angajați permanenți și 12 muncitori sezonieri în perioadele de vârf.

„Acest proiect are două elemente importante. În primul rând, vorbim de producţia locală, care duce fructele şi legumele în magazinele Carrefour în circa şase ore. Lucrăm cu 1.500 de producători locali din România. În al doilea rând, vorbim de produse bio. În acest moment, avem 1.000 de produse bio la raft în România.

Această cooperativă e parte dintr-un program început acum nouă ani. Am pornit cu cinci fermieri, în Vărăşti, iar acum lucrăm cu 390 de familii de fermieri“, a spus Gilles Ballot, CEO al Carrefour România, în timpul unei conferinţe de presă, citat de presa centrală.

Revenind la Conțești, printre produsele cultivate se numără dovlecei, zucchini, , ardei kapia și iute, castraveți, vinete, salată, ceapă verde, pătrunjel, leuștean și afine, toate certificate bio și cultivate în condiții sustenabile.

Ferma din Conțești cultivă pe o suprafață de zece hectare, din care circa 1,8 hectare sunt utilizate pentru 17 solarii de diferite dimensiuni.

Doi dintre membrii fondatori ai cooperativei Ciprian Tătărușanu, fostul portar al naționalei de fotbal a României, și Alin Dobre, reprezentantul Fermei Ecologice Dobre.

„Sunt bucuros sa vă anunț lansarea Cooperativei Agricole “Grădina Noastră Bio”! Proiectul nostru s-a născut dintr-o dorință simplă: să oferim familiei noastre o hrană curată și sănătoasă. O viziune care a crescut și care, cu sprijinul și în colaborare cu partenerii noștri de la Carrefour România, a devenit astăzi realitate. Astfel, alături de prietenul și partenerul meu, Ciprian Tătărușanu, am unit forțele sub umbrela Cooperativei “Grădina Noastră Bio”, un proiect dezvoltat împreună, pentru a aduce gustul autentic și prospețimea legumelor BIO pe mesele voastre. Suntem mândri și recunoscători să fim parte din programul “Creștem România BIO” și să continuăm acest parteneriat de succes”, a declarat Alin Dobre.

Cooperativa își desfășoară activitatea agricolă pe un calendar extins de recoltare, astfel că poate livra către rețeaua de magazine pe parcursul a zece luni din an: începe cu sunt salata verde, ceapa verde, leușteanul și pătrunjelul, continuă cu dovleceii (cei mai longeviv), iar apoi cu ardeiul – de asemenea până spre finalul toamnei.

Până la sfârșitul verii, Carrefour va colabora cu 13 cooperative exclusive parte din programul Grădina Noastră care reunesc peste 380 de producători, și dispune deja de o rețea formată din peste 18 cooperative partenere la nivel național, care activează sub brandul propriu.

Sursa foto: Gabriel Barliga

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!