Un bărbat din Târgoviște s-a urcat beat criță la volan și a lovit o mașină parcată! Ce alcoolemie a prezentat șoferul

Publicitate

Un bărbat din Târgoviște, în vârstă de 67 de ani, a făcut-o lată luni seara! După ce s-a urcat beat criță la volan, acesta a lovit o mașină parcată, care aparținea unei femei.

După ce a fost testat cu aparatul etilotest, bărbatul a prezentat o alcoolemie cu o valoare de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat. Accidentul a avut loc pe o stradă din municipiul Târgoviște.

„La data de 18 decembrie, în jurul orei 21:40, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale.

Din verificările efectuate, polițiștii au constatat că un bărbat de 67 de ani, din Târgoviște, ar fi condus un autoturism, pe raza municipiului Târgoviște, ar fi acroșat un autoturism parcat care aparține unei femei de 42 de ani”, au transmis polițiștii dâmbovițeni.

Bărbatului vinovat pentru producerea accidentului i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a îmbibației alcoolice, iar, în cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!