Un bărbat din Gheboieni, beat și fără permis, a furat o mașină și a ieșit la plimbare. A fost reținut pentru 24 de ore

Publicitate

Deși era într-o stare avansată de ebrietate și nici nu deținea permis de conducere un bărbat din localitatea Gheboieni, în vârstă de 36 de ani, a furat o mașină și apoi a plecat la plimbare.

Acesta a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, iar în prezent este anchetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și furt în scop de folosință.

“Polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Târgoviște au efectuat semnal pentru oprirea unui autoturism care circula pe raza localității Teiș, pe DJ 712, conducătorul auto continuându-și deplasarea fără a opri.

Ulterior, utoturismul a fost oprit pentru control, polițiștii identificând conducătorul auto în persoana unui bărbat de 46 de ani, din Gheboieni.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, polițiști i-au solicitat să fie testat cu aparatul etilotest, cel în cauză prezentând o alcoolemie peste valoarea de 0.70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și că autoturismul  condus ar fi fost sustras de la un bărbat din Gheboieni.

Față de conducătorul auto a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca pe parcursul zilei de 19 septembrie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Cercetările sunt desfășurate sub coordonarea procurorului de caz pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și furt în scop de folosință, fapte prevăzute de art. 335, art. 336 și art 230 din Codul Penal”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!