Un autoturism și un TIR s-au izbit violent pe unul dintre cele mai circulate drumuri din Dâmbovița! Unul dintre șoferi a fost transportat la spital

Publicitate

Un accident grav s-a produs, marți la orele amiezii, pe DN 72, pe raza localității Viișoara, după impactul dintre un autoturism și un TIR. În urma coliziunii, șoferul autoturismului, un bărbat de 35 de ani, a fost rănit. Acesta a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Mai mult de atât, după primele verificări efectuate de polițiști, aceștia au depistat că șoferul autoturismului avea anulat permisul de conducere.

În zonă, traficul a fost blocat minute bune. Polițiștii au efectuat cercetări pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările evenimentului rutier.

„Din primele cercetări efectuate, polițiștii au constatat că, pe drumul național 72, s-ar fi produs o coliziune între un autoturism și un ansamblu de vehicule (TIR). În urma impactului, șoferul autoturismului, un bărbat de 35 de ani a fost rănit, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Totodată, după primele verificări efectuate s-a constatat că bărbatul ar avea anulat permisul de conducere”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.

Zona accidentului a fost asigurată de pompierii Detașamentului Târgoviște, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o autospecială de descarcerare. La fața locului s-a deplasat și un echipaj SAJ.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!