Un adolescent din Dâmbovița, arestat preventiv după ce a tâlhărit o femeie și a dat mai multe spargeri

Foto: Arhivă
Publicitate

Un adolescent din comuna I.L. Caragiale, în vârstă de 16 ani, a fost arestat preventiv după ce a tâlhărit o femeie pe stradă și a dat mai multe spargeri pe raza orașului Moreni.

Acesta, inițial, a fot reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, fiind cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la furt calificat și tâlhărie calificată.

Din investigațiile efectuate s-a stabilit că, la data de 30 iulie 2023, minorul ar fi pătruns în anexa unui imobil din Moreni, de unde ar fi sustras un cazan confecționat din cupru.

Totodată, în cursul serii de 8 ianuarie 2024, prin forțarea sistemului de închidere al unui automat de cafea situat pe raza orașului Moreni, tânărul ar fi sustras din acesta bani, cauzând un prejudiciu de aproximativ 1200 de euro.

În plus, la data de 15 decembrie 2023, adolescentul, în timp ce s-ar fi aflat pe raza municipiului Moreni, ar fi deposedat de geantă o femeie, de 24 de ani.

„La data de 3 octombrie a.c., în urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni – Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni, pe numele unui tânăr, de 16 ani, din comuna I.L. Caragiale, a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile”, a transmis IPJ Dâmbovița.

Polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moreni.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!