UE se pregătește să renunțe la gazele din Rusia dacă Ucraina va fi atacată! Economia rușilor ar fi devastată printr-un acord al statelor europene

7
Publicitate

Uniunea Europeană este gata să renunțe oricând la gazele din Rusia în cazul în care oficialii ruși decid să atace Ucraina. Acest fapt ar reprezenta o reală pedeapsă pentru ruși, întrucât economia lor ar fi devastată, scrie Dcnews.ro.

Decizia s-ar lua imediat și în deplin acord cu Washington și Londra în eventualitatea atacului. Pedeapsa ar varia de la suspendarea oricărui tip de cooperare economică cu Moscova până la o tăiere drastică a relațiilor comerciale, inclusiv importul de petrol și gaze rusești.

Lovitura așteptată este de o asemenea amploare încât Bruxelles-ul a pregătit și planuri de urgență pentru a atenua daunele pe care inevitabil le-ar suferi și economia europeană, scrie sursa citată. Acest plan ar fi discutat într-o întrevedere a miniștrilor de externe ai UE, reuniți la Bruxelles sub președinția lui Josep Borrell.

Diplomații spun că un nou atac asupra Ucrainei „ar provoca un răspuns egal cu cea mai mare provocare de securitate cu care se confruntă Europa de la sfârșitul Războiului Rece”, potrivit Dcnews.ro. Printre măsurile luate în considerare împotriva Moscovei se numără închiderea completă a piețelor europene de capital pentru companiile și instituțiile financiare ruse și restricțiile privind exportul de materiale sau servicii esențiale pentru sectoare cheie ale economiei ruse, precum energia, mineritul sau industria grea.

Se urmărește, în cazul unui atac, ruperea legăturilor financiare cu economia rusă, care ar lăsa Moscova izolată de piața financiară mondială. De asemenea, SUA chiar părea dispusă să întrerupă accesul Rusiei la sistemul de tranzacții financiare SWIFT, mai scrie Dcnews.ro. 

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!