Trei fotbaliști dâmbovițeni, convocați în naționala României pentru meciurile amicale cu Georgia și Anglia

Publicitate

Trei fotbaliști dâmbovițeni au fost convocați în lotul primei reprezentative a României pentru meciurile din luna iunie. Pentru acțiunea care a debutat în această săptămână, jucătorii dâmbovițeni care au ajuns în cantonamentul tricolorilor de la Mogoșoaia, sub comanda selecționerului Mirel Rădoi, sunt Andrei Vlad (portar – FCSB), Florin Tănase (mijlocaș – FCSB) și Andrei Ivan (atacant – Universitatea Craiova).

Tot pentru această acțiune, a fost selecționat și Tiberiu Căpușă, apărător al formației Chindia Târgoviște.

Din motive medicale, alți doi fotbaliști dâmbovițeni, Ionuț Radu (portar) și Valentin Mihăilă (atacant) nu au putut intra în calcule pentru această acțiune.

România va disputa la începutul lunii viitoare două meciuri amicale împotriva Georgiei (2 iunie) și Angliei (6 iunie). Disputa cu Georgia va avea loc pe stadionul “Ilie Oană” din Ploiești, iar confruntarea cu Anglia, la Middlesbrough.

Cei 25 de tricolori convocați

PORTARI: Florin Niță (Sparta Praga/Cehia, 5/0), Florin Iacob (UTA Arad, 0/0), Andrei Vlad (FCSB 0/0);

FUNDAȘI: Ionuț Nedelcearu (AEK Atena/Grecia, 13/2), Vlad Chiricheș (Sassuolo/Italia, 62/0), Cristi Ganea (Aris Salonic/Grecia, 7/0), Adrian Rus (Fehervar/Ungaria, 5/0), Deian Sorescu (Dinamo București, 0/0), Tiberiu Căpușă (Chindia Târgoviște 0/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 19/0), Andrei Burcă (CFR Cluj, 6/0);

MIJLOCAȘI: Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 28/2), Nicolae Stanciu (Slavia Praga/Cehia, 45/10), Ianis Hagi (Glasgow Rangers/Scoția, 16/1), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K./Turcia, 47/6), Alexandru Băluță (Akademia Puskas/Ungaria, 7/1), Constantin Budescu (Damac/Arabia Saudită, 12/5), Adrian Păun (CFR Cluj, 0/0), Darius Olaru (FCSB, 0/0), Olimpiu Moruțan (FCSB, 0/0), Florin Tănase (FCSB, 8/1), Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova, 12/2);

ATACANȚI: Claudiu Keșeru (Ludogoreț/Bulgaria, 43/13), Denis Alibec (Kayserispor/Turcia, 17/2), Andrei Ivan (Universitatea Craiova, 7/0).

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!