Transportul public local de la Târgoviște, în continuă modernizare. În curând, biletele se vor putea cumpăra din autobuze, cu cardul sau cu telefonul

48

Transportul public de persoane la Târgoviște a intrat de anul trecut într-o transformare radicală, după ce, pe fonduri europene, au fost achiziționate 40 de autobuze Mercedes Hybrid Citaro, în cadrul a două proiecte europene, dintre care unul vizează și infrastructura rutieră de pe traseul acestor autobuze, construirea unei autogări și implementarea de sisteme smart.

Ca element de noutate, a fost lansată licitația pentru achiziția echipamentelor de vânzare bilete, instalate în autobuz, cu opțiune de validare, a echipamentelor care vor permite plata cu telefonul sau cardul bancar în autobuz, sau a echipamentelor automate pentru emiterea biletelor și a cardurilor de călătorie în stațiile de îmbarcare/debarcare.

Primarul municipiului, Cristian Stan, urmărește îndeaproape nu numai derularea în continuare a proiectului european, ci și condițiile oferite de către transportul public local din municipiul Târgoviște! ”Temperatura constantă de aproximativ 21 de grade, curățenia, condițiile civilizate în general, reprezintă tot atâtea argumente pentru a alege mijloacele de transport în comun târgoviștene. Mulțumesc călătorilor pe care i-am întâlnit pentru aprecieri, dar și pentru modul în care păstrează ceea ce cu eforturi mari am dobândit, cu angajamentul că nu ne vom abate de la drumul modernizării orașului nostru”, a declarat astăzi edilul, după ce a mers personal cu autobuzul.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!