Vineri seara, 25 octombrie, Focul lui Sumedru va fi aprins în numeroase localități de pe Valea Dâmboviței, dar și din nordul județului. O comună care păstrează cu sfințenie această tradiție este Malu cu Flori.
Cum tradiționalul foc este motiv de sărbătoare în comună, autoritățile locale vor organiza un Festival dedicat acestui obicei. În cadrul evenimentului „Focul lui Sumedru” va avea loc un program artistic (folcloric), la care vor participa ansamblurile „Florile Mărului”, „Mugurași de la Chindie”, „Florile Chindiei” și „Cununa Brăneștiului”. Coregraful ansamblurilor este Florinel Constantin Gângă.
Totodată, vor susține recitaluri micuțele artiste din comună Sara Dincă, Victoria Dincă, Anyssia Joițaru și Alessia Aurel. Invitat special va fi Eliza Georgescu.
Ediția din acest an a Festivalului „Focul lui Sumedru” va debuta la ora 17.00 și va fi găzduit de Căminul Cultural din localitate. Organizatorii evenimentului sunt Primăria comunei Malu cu Flori și Școala Gimnazială Malu cu Flori. Aprinderea focului va avea loc la ora 19.00.