Tinel Aldea a spus adio Comisiei de Competiții și Disciplină ! “Mi-am dat demisia fiindcă există multe nereguli acolo”

Publicitate

Comisia de Competiții și Disciplină din cadrul AJF Dâmbovița a rămas fără un membru important. Cunoscutul ziarist sportiv și fost arbitru, Tinel Aldea a luat hotărârea de a părăsi comisia condusă de Vasile Stroe. Acesta a luat o astfel de decizie din cauza faptului că în interiorul acestui organism se i-au decizii care nu sunt conforme cu legile fotbalului.

Tinel Aldea a demesionat după ce foștii săi colegi din CCD ar fi luat decizia ca AS Corbii Mari să continue la nivelul Ligii a 5-a, când gruparea din vestul județului ar fi trebuit exlusă din campionat, în urma unei neprezentări și a unei neprogramări. Ieri, acesta și-a înaintat demisia la AJF, dar în același timp va rămâne în corpul județean de observatori. “Mi-am dat demisia și în scris. Am ajuns la această concluzie fiindcă există multe nereguli în CCD. Nu mi-a convenit cum s-au luat anumite decizii. Nu sunt omul care să arunc cu noroi în urmă, dar nu pot trece cu vederea peste anumite lucruri. Acolo s-a ajuns să se lungească niște lucruri care nu ar trebui lungite. Nu am plecat din comisie din cauza faptului că voi fi un posibil candidat la alegerile AJF. Acest lucru e exclus din start. Rămân în continuare în corpul de observatori. Nu poate nimeni să mă dea afară din corpul județean de observatori în acest sezon. Acest lucru se poate întâmpla la anul, dacă nu voi lua testele”, ne-a declarat fostul membru din CCD. Cum a ajuns să fie scârbit de ce se întâmplă în fotbalul județean, Tinel Aldea nu mai pare atât de sigur că-și va depune candidatura la noile alegeri pentru șefia AJF Dâmbovița. “Până la urmă cred că o să renunț să candidez. Încet, încet mă gândesc că nu are sens să candidez. M-ar interesa mai mult postul de vicepreședinte decât cel de președinte. Nu pot lua o hotărâre în acest sens acum. O să stau să mă liniștesc și o să văd ce e de făcut. Am văzut în mare parte reacțiile și mi-am dat seama că șansele sunt mici. Dacă nu am prea multe șanse ce rost are să-mi depun candidatura”, a încheiat seniorul presei sportive dâmbovițene. După retragerea lui Tinel Aldea din CCD, acest organism îi mai are în componență pe Vasile Stroe (președinte), Gigi Ionescu (secretar), Gheorghe Iordache (membru) și Gheorghe Stoica (membru). Pe de altă parte, la mijlocul lunii octombrie, AJF Dâmbovița a suferit o altă pierdere, după ce Viorel Orbeci s-a retras din corpul județean de observatori și a renunțat și la conducerea Comisiei de Apel.

Ionuț Parghel

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!