Tehnică nouă la Jandarmeria Dâmbovița

Publicitate

Autospecială nouă la Jandarmeria Dâmbovița, pentru zonele montane! Pentru a putea interveni în sprijinul populației este nevoie pe lângă pregătirea fizică sau teoretică și de tehnica potrivită intervenției, în funcție de zona în care are loc aceasta.

Dintre cele 17 autospeciale destinate pentru acces în zone greu accesibile, un Jeep Wrangler a ajuns la Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița și va fi folosit de jandarmii montani de la Postul Peștera, pentru intervențiile în zona de competență din Munții Bucegi.

Astfel, vineri 12 ianuarie, la Romexpo, a avut loc prezentarea noii tehnici, în prezența viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, Marian-Cătălin Predoiu, a șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, a inspectorului general al IGSU, a inspectorului general al Jandarmeriei Române, precum și a președintelui Salvamont România.

Achiziția a fost realizată din fonduri europene nerambursabile prin proiectul Viziune 2020 din cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 și vizează îmbunătățirea capacității de intervenție la urgențe medicale.

 

 

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!