Un adolescent de 16 ani a fost prins la volan de polițiști pe o stradă din Târgoviște, deși nu deține permis de conducere.
Din verificările efectuate a rezultat că autoturismul i-ar fi fost încredințat minorului chiar de tatăl său, un bărbat de 54 de ani.
„Pe parcursul zilei de ieri, 13 mai, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au depistat un tânăr de 16 ani, din Târgoviște, care ar fi condus un autoturism, deși nu deține permis de conducere”, au transmis polițiștii dâmbovițeni.
Oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea uni vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice a unei persoane despre care știe că se află în una dintre situațiile prevăzute în art. 335 alin. (1) sau alin. (2) din Codul Penal sau sub influența alcoolului ori a unor substanțe psihoactive.