Târgul anual de la Titu, evenimentul toamnei în sudul județului

Publicitate

În perioada 14-16 septembrie are loc Târgul anual de la Titu, un eveniment local de început de toamnă care adună laolaltă producători și cumpărători.

Anul acesta târgul este organizat la Hagioaica, pe DJ 701A, drumul care face legătura între satele Hagioaica și Dâmbovicioara.

Ca în fiecare an, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, s-a aflat azi în mijlocul comercianților: „Am vizitat, astăzi, alături de prieteni și colegi, Târgul Anual de la Titu. Prezența numărului mare de oameni ne-a confirmat, încă o dată, că este unul dintre cele mai renumite din Dâmbovița.

Am vorbit cu cei prezenți despre lucrările începute la extinderea DN7 Bâldana-Titu, bine primite de către locuitorii orașului, dar și despre celelalte proiecte pe care le avem în zonă.”, a declarat șeful administrației județene.

Acesta a fost însoțit de deputatul Marian Țachianu, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionuț Săvoiu, primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, dar și alți primari de comune.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!