Târgovişteanul Valentin Mihăilă, selecționat în naționala U19 a României

Publicitate

Ionuț Parghel
Fotbaliștii dâmbovițeni au început să aibă tot mai mult “lipici” la echipele naționale ale României. După ce Mihai Bălașa (FCSB) a fost selecționat în prima reprezentativă a țării, pentru meciurile cu Muntenegru și Serbia, iar Andrei Ivan (Rapid Viena) și Andrei Vlad (FCSB) au fost convocați pentru naționala de tineret, în vederea jocurilor cu Portugalia și Bosnia-Herțegovina, sub tricolor a ajuns și Valentin Mihăilă.

Mijlocașul ofensiv al lui CS U Craiova a fost selecționat de Daniel Oprescu, în selecționata U19 a României pentru “dubla” amicală cu Cipru, programată în zilele de 8 și 10 septembrie. Primul joc dintre cele două naționale va avea loc la Centrul Național de Fotbal de Mogoșoaia, iar cel de al doilea la baza sportivă de la Buftea. Originar din Finta, Mihăilă a bifat până acum patru prezențe în naționala U18 a României. De asemenea, în echipamentul Craiovei a evoluat în trei jocuri din Liga I și într-unul din preliminariile Europa League.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!