Târgoviște: Start lucrări de reabilitare și pe Bulevardul Mircea cel Bătrân! Alte 17 străzi vor fi modernizate în cadrul PNI ”Anghel Saligny”

Publicitate

Start al lucrărilor de reabilitare și pe Bulevardul Mircea cel Bătrân din municipiul Târgoviște, într-un proiect mult mai amplu cu finanțare din fonduri europene!

Intervențiile presupun refacerea integrală a părții carosabile, turnarea a două straturi de asfalt, dar și refacerea trotuarelor, inclusiv înlocuirea bordurilor existente, deteriorate, cu borduri de granit.

Totodată, în zona trotuarului, se va realiza canalizație pentru cabluri tip NetCity în vederea introducerii în subteran a tuturor rețelelor deținătorilor de utilități.

Suprafața modernizată depășește 15.000 mp.

Lucrările de reabilitare și modernizare fac parte dintr-un proiect mai amplu, realizat cu ajutorul fondurilor europene, care prevede, în linii mari, reabilitarea de străzi în lungime de 5,4 kilometri (Bulevardele „Mircea cel Bătrân” și „Regele Carol I”, Strada Lt. Stancu Ion, Strada Gării, precum și pasajul peste calea ferată, pe DN 72, de lângă Complexul Pavcom), modernizarea stațiilor de călători și construcția a trei stații de capăt de traseu.

”Următoarea arteră rutieră modernizată în cadrul aceluiași proiect va fi strada Lt. Stancu Ion, iar investițiile nu se opresc aici. În cadrul unui alt proiect, 17 străzi din municipiul Târgoviște, cu o lungime de peste 12 km, vor fi reabilitate și modernizate în cadrul Programului Național de Investiții Anghel Saligny”, a declarat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.

Este vorba despre: bulevardele Independenței și Libertății, străzile Calea Domnească, 9 Mai, Virgil Drăghiceanu, Aleea Grivița, Gabriel Popescu, Boerescu Zaharia, Maior Brezișeanu Eugen, Calea Câmpulung, Ana Ipătescu, Locotenent Pârvan Popescu, Mihai Eminescu, Barăției, Ilfovului, Porumbeilor, Costache Olăreanu vor face obiectul unor ample lucrări de reabilitare și modernizare, intervenții care vor viza atât partea carosabilă, cât și trotuarele.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!