38 de angajatori, care au pus la dispoziție aproximativ 600 de locuri de muncă, au participat astăzi la Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți, organizată la Clubul Studenților, din Târgoviște. Evenimentul, destinat în principal tinerilor, a fost deschis tuturor dâmbovițenilor aflați în căutarea unui job.
Și în acest an, Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți a fost luată cu asalt de peste 500 de persoane, iar 254 de persoane au fost selectate în vederea încadrării în muncă.

„După centralizarea datelor, rezultă că au fost prezenți 38 de agenţi economici cu o ofertă de 581 de locuri de muncă vacante.
Cele mai numeroase au fost din domenii de activitate precum:
– prelucrare metale și mase plastice, construcții, informatic, industria
alimentară, comerț, contabilitate și activități financiare, transporturi,
asigurări, servicii către populație, hoteluri și restaurante.
La Bursa Locurilor de Muncă estimăm că au fost prezente 535 de persoane, din care 254 au fost selectate în vederea încadrării în muncă”, au transmis reprezentanții Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița, organizatorii evenimentului.





















