TÂRGOVIŞTE: Opt persoane s-au chinuit să care trupul neînsufleţit al unui bărbat. Cât cântărea acesta

Foto captură MDI TV
Publicitate

Un bărbat în vârstă de 48 de ani a murit ieri după amiază în locuinţa sa din Târgovişte, cel mai probabil din cauza obezităţii. Acestea cântărea 250 de kilograme, astfel că a fost nevoie de opt persoane, prieteni şi vecini, pentru a-l transporta jos, de la etajul patru, informează MDI TV.

Potrivit aceleiaşi surse, iniţial, familia ar fi apelat la pompieri pentru a-i transporta trupul neînsufleţit, însă aceştia nu au putut interveni în acest caz, asta pentru că regulamentul nu le permitea, nefiind vorba de o situaţie de urgenţă, întrucât bărbatul era deja decedat.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!