În curând, părinții din cartierul Sagricom al Târgoviștei vor avea grădiniță pentru copiii lor.
Lucrările de construire a primei grădinițe din acest cartier cu blocuri ANL se apropie de final.
Proiectul, realizat în baza parteneriatului dintre Primăria Târgoviște și Ministerul Educației Naționale, presupune construcția unui imobil P+E, care va găzdui 3 grupe de copii, imobil cu o suprafață desfășurată de 720 mp.
Sursa de finanțare o reprezintă Programul Operațional Regional Axa Prioritară 10, “Îmbunătățirea Infrastructurii Naționale”.
Și veștile bune pentru infrastructura educațională nu se opresc aici. Tot în această zonă, administrația locală târgovișteană va construi o creșă, din fonduri nerambursabile, dar și un teren de sport multifuncțional.
Vă reamintim că lucrările la grădinița de la Sagricom au debutat pe finalul lunii martie 2019, însă au fost întrerupte o perioadă pe parcursului anului trecut, după ce Ministerul Educației a reziliat contractul cu fostul constructor.
Grădinița de la Sagricom este prima construită de la zero, după 1989, în municipiul Târgoviște.