Consiliul Județean Dâmbovița a găzduit seminarul de diseminare a activităților prevăzute în amplul proiect „Conservarea, restaurarea, valorificarea clădirii Fostei Școli de Cavalerie în vederea consolidării identității culturale a județului Dâmbovița”

Publicitate

Seminar organizat de Consiliul Județean Dâmbovița pentru diseminarea activităților cuprinse și desfășurate în cadrul amplului proiect intitulat „Conservarea, restaurarea, valorificarea clădirii Fostei Școli de Cavalerie în vederea consolidării identității culturale a județului Dâmbovița”, seminar care dorește să aducă în atenția publicului impactul Granturilor SEE, precum și a cooperării cu entități din statele donatoare.

Evenimentul a avut loc miercuri, 27 martie, în Sala Vlad Țepeș a Consiliului Județean Dâmbovița, fiind cel mai bun prilej pentru cei interesați de proiect de a afla date privind investiția, restaurarea și amenajarea muzeală ulterioară. Au participat managerul de proiect, Ruxandra Pavel, directorul Direcției Programe Europene din cadrul CJD, reprezentanți ai Bibliotecii Județene Dâmbovița și ai muzeelor, istorici și ofițeri. Muzeograful Irina Cîrstina a prezentat succint trecutul și istoria militară a orașului Târgoviște și Registrul Istoric al Școlii de Cavalerie.

Consiliul Judeţean Dâmboviţa administrează, prin intermediul Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, obiective de patrimoniu de valoare inestimabilă precum Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”, Turnul Chindiei, Ruine Biserica Paraclis, dar şi Fosta Şcoală de Cavalerie.

Fosta Școală de Cavalerie, deşi aflată într-o vizibilă stare de degradare, necesitând importante lucrări de intervenţie menite să contribuie la restaurarea, conservarea și valorificarea durabilă a sa, clădirea are însemnate valenţe istorice, aici funcţionând iniţial Şcoala de cavalerie din Târgovişte, înfiinţată ca urmare a unui act de cesiune semnat de primarul oraşului Târgovişte, Dimitrie Athanasiu, şi delegatul Ministerului de Război, maiorul D. Dragotescu, în baza căruia o suprafaţă de 102 hectare şi 8198 metri pătraţi, „situată în partea de sus a oraşului”, era cedată de municipalitate Administraţiei Războiului, în vederea construirii clădirilor Şcolii de Cavalerie şi realizării unui câmp de instrucţie şi de alergări.

Ulterior, la 20 octombrie 1907, aici era aşezată piatra de temelie pentru clădirea care din  1910 va găzdui Şcoala de Ofiţeri de Cavalerie de la Târgovişte.

Evenimentele din decembrie 1989 au marcat ireversibil istoria acestui loc, în contextul în care în clădirea fostei Şcoli de cavalerie, unde funcţiona pe atunci unitatea militară UM01417, au avut loc atât procesul soţilor Ceauşescu, cât şi execuţia acestora. Ca urmare a preluării în administrare a clădirii fostei Şcoli de cavalerie de către Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, aici a fost organizată expoziţia „Metamorfozele unui loc al memoriei: de la cavalerismul Şcolii de Ofiţeri “Ferdinand I” la spaţiul profan al procesului şi execuţiei soţilor Ceauşescu şi al sfârşitului regimului totalitar din România”.

Prin urmare, având în vedere importanţa istorică deosebită a acestei clădiri care este reprezentativă pentru mai multe epoci şi momente ce au marcat istoria poporului român, precum şi atribuţiile ce revin Consiliului Judeţean Dâmboviţa în conformitate cu prevederile Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, în vederea asigurării cadrului necesar pentru protejarea şi conservarea obiectivelor de patrimoniu, se impune realizarea de lucrări de intervenţie care să contribuie la valorificarea sa durabilă.

CJD a atras granturi SEE norvegiene pentru readucerea la viață a fostei Școli de Cavalerie

În contextul unei multitudini de atribuţii ce revin Consiliului Judeţean Dâmboviţa, resursele financiare existente la bugetul local sunt insuficiente pentru soluţionarea tuturor aspectelor pe care le impune dezvoltarea socială, economică şi culturală, precum şi asigurarea coeziunii la nivel local.

Astfel, atragerea de fonduri europene pentru realizarea investiţiei ”Conservarea, restaurarea, valorificarea clădirii Fosta Școală de Cavalerie în vederea consolidării identității culturale a județului Dâmbovița” reprezintă o alternativă ce va permite valorificarea durabilă a acestui monument istoric clasa B, proiectul a fost eligibil prin programul RO CULTURA – APEL 1 – Restaurarea și revitalizarea monumentelor istorice, în conformitate cu Regulamentul Granturile SEE și Norvegiene 2014 – 2020/Regulamentul norvegian 2014/2021 și OUG 34/2017 privind gestionarea financiară a fondurilor externe nerambursabile aferente Mecanismului financiar Spaţiul Economic European 2014 – 2021 şi Mecanismului financiar norvegian 2014 – 2021.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă conservarea, restaurarea și valorificarea Clădirii Școlii de Cavalerie în vederea consolidării identității culturale a județului Dâmbovița într-un mod inovativ prin intermediul unei abordări integrate.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

Conservarea și restaurarea clădirii Fostei Școli de Cavalerie din Târgoviște, astfel încât să fie păstrată unicitatea și semnificația istorică, prin realizarea de lucrări de intervenție asupra structurii, arhitecturii si instalațiilor clădirii.

Valorificarea obiectivului de patrimoniu Fosta Școală de Cavalerie prin utilizarea funcționalităților acestuia pentru desfășurarea de evenimente de tip “Cafenea culturală” care să stimuleze dezvoltarea economică și socială.

Promovarea Fostei Școli de Cavalerie prin organizarea de evenimente culturale naționale și internaționale și realizarea unui film de animație cu tema “Cavaleria română în istorie”.

 

Principalele activități ale proiectului:

– Conservarea și restaurarea monumentului istoric, Fosta Școală de Cavalerie;

– Punerea în valoare a monumentului istoric restaurat.

Rezultatele proiectului:

– O clădire monument istoric restaurată și valorificată cultural și economic;

– 35% creștere a numărului anual de vizitatori la obiectivul de patrimoniu și/sau a numărului de

participanți la activitățile culturale;

– 6,5 locuri de muncă create;

– 1 plan de valorificare a patrimoniului cultural construit implementat;

– 16 profesioniști cu competențe/expertize dezvoltate la locul de muncă.

Valoarea totală a proiectului este de 23.972.786,94 lei, inclusiv TVA, din care:

11.217.723,13 lei – valoarea totală eligibilă a proiectului:

8.917.165,18lei – valoarea sprijinului financiar nerambursabil SEE

2.300.557,95 lei– contribuția proprie a UAT Județul Dâmbovița

Valoarea contribuției proprii a UAT Județul Dâmbovița reprezentând cheltuieli neeligibile:

12.469.997,14 lei.

Parteneri în cadrul proiectului:

– Partener național – Asociația Eurotrainer București

– Partener transnațional (din Norvegia) – Horten Marsjkluub.

Despre finanțatori

Granturile SEE reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din estul și sudul Europei și statele baltice. Aceste mecanisme de finanțare sunt stabilite în baza Acordului privind Spațiul Economic European, ce reunește statele membre UE și Islanda, Liechtenstein și Norvegia ca parteneri egali pe piața internă. În total, cele trei state au contribuit cu €3,3 miliarde între 1994 și 2014 și €1,55 miliarde pentru perioada de finanțare 2014 – 2021. Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro

Programul RO-CULTURA este implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului și are ca obiectiv general consolidarea dezvoltării economice și sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural și managementul patrimoniului cultural. Bugetul Programului este de aproximativ 34 milioane de euro. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.ro-cultura.ro

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!