Târgoviște: Catalizatoarele mașinilor au devenit ținta hoților. Mai mulți suspecți au fost reținuți de polițiști

Publicitate

Catalizatoarele mai multor autoturisme din municipiul Târgoviște au devenit ținta hoților în ultima perioadă. Oamenii legii din Dâmbovița dispun de o bază bogată de suspecți în acest sens, iar unii dintre ei deja au fost reținuți.

Miercuri, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au reținut pentru 24 de ore un tânăr de 23 de ani, din Răcari, suspectat de comiterea infracțiunii de furt calificat. Acesta este bănuit că, în perioada 2-28 martie ar fi sustras, de pe raza municipiului Târgoviște, catalizatoarele unor autoturisme.

Ieri, 9 aprilie, cel în cauză a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște pentru dispunerea unei măsuri preventive. Tânărul face parte dintr-o rețea ce acționa pe raza orașului Târgoviște.

De asemenea, la sfârșitul lunii martie, oamenii legii au reținut alți trei suspecți, doi bărbați din Dâmbovița (30, și respectiv 35 de ani) și o femeie din Teleorman (30 ani).

În autoturismul în care se aflau cele trei persoane, polițiștii au depistat mai multe bunuri susceptibile a fi utilizate la sustragerea de componente auto, respectiv catalizatoare auto.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!