În perioada 30 august – 1 septembrie 2024, la Târgoviște va avea loc cea de-a III-a ediție a Festivalului–Concurs Național de Muzică Clasică „Belcanto”, destinat interpreților de muzică clasică, dornici să își construiască o carieră în peisajul muzicii lirice vocal-interpretative.
Pe parcursul evenimentului, organizat de Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centrul Județean de Cultură, vor avea loc masterclass-uri de operă și belcanto susținute de membrii juriului, precum și concursul propriu-zis, urmat de o serie de concerte.
Manifestările se vor încheia pe data de 1 septembrie, când va avea loc Gala Laureaților, în cadrul unui Concert Extraordinar, care va începe la ora 18:00 și se va desfășura la Cinematograful „Independența”.
Acesta va fi susținut de Orchestra Simfonică „Muntenia”, dirijor Daniel Jinga, alături de soprana Iulia Isaev, solista Ozana Barabancea, soprana Claudia Marinescu, baritonul Lucian Petrean, tenorii Alin Stoica și Florin Georgescu și contratenorul Alexandru Costea.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Vă reamintim că, în urma audițiilor, juriul a stabilit că 16 concurenți vor intra în finala ce va fi organizată de Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, la Târgoviște, în perioada 30 august – 1 septembrie 2024.
Dintre cei 16 finaliști, trei sunt din județul Dâmbovița: Cătălin Constantin Manole (22 ani) – Hulubești, Maria Pană (25 ani) – Titu și Ioana Livia Stoica (17 ani) – Târgoviște.
Ceilalți finaliști sunt: Daria Alexandra Bârzu (Iași), Andrei Robert Biro (Segarcea), Alexandra Gabriela Dumitrache (Pitești), Maria Diana Ene (Berceni), Theona Iurcovschi (Iași), Raluca Ioana Mărculescu (Constanța), Adnana Evelina Moga (Călinești), Andreea Petrescu și Ioana Petrescu (1 Decembrie), Elena Cristina Ranghilof Pîslaru (Bragadiru), Andrei Rădulescu (Constanța), Ioana Amalia Stancu (Rm. Vâlcea), Adrien Vivien Zoltan (Bistrița).
Premiile festivalului constau în: Trofeul „Florin Georgescu” – 5000 lei, Premiul I – 3000 lei, Premiul II – 2000 lei, Premiul III – 1500 lei.