Tânără de 24 de ani, din Dâmbovița, găsită decedată de către concubinul său! Cine ar fi suspectul principal în cazul morții femeii

Publicitate

Tragedie în satul Vizurești, comuna Ciocănești! O tânără, de 24 de ani, a fost găsită fără suflare, joi de dimineață, într-o locuință de pe raza satului. Cel care a dat alarma fost concubinul său, care a descoperit-o decedată.

Persoana bănuită de comiterea faptei ar fi un bărbat (concubinul său), de 47 de ani, din comuna Ciocănești. Acesta se află în custodia poliției, urmând ca în cadrul anchetei să fie dispuse măsurile prevăzute de lege.

„La data de 27 februarie a.c., în jurul orei 08.54, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari au fost sesizați prin SNUAU 112 de către un bărbat cu privire la faptul că a găsit-o decedată pe concubina sa.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, respectiv pe raza localității Vizurești, unde, din nefericire, au identificat decedată victima, respectiv o femeie, de 24 de ani”, a transmis IPJ Dâmbovița.

Cadavrul urmează să fie preluat de Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.

Cercetările au fost preluate de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!