Un tânăr de 20 de ani, dat în urmărire națională, a fost prins de un polițist dâmbovițean aflat în timpul liber, pe raza municipiului Târgoviște.
Tânărul în cauză este cercetat în cadrul a 10 dosare penale, toate întocmite sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
,,La data de 5 iulie a.c., un polițist din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște – Biroul de Ordine Publică, aflat în timpul liber, a identificat, pe raza municipiului Târgoviște, un tânăr, de 20 ani, urmărit național.
Pe numele acestuia a fost emis, la data de 29 iunie a.c., de către Judecătoria Târgoviște, un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, fiind dispusă înlocuirea măsurii controlului judiciar, ca urmare a faptului că a încălcat obligațiile impuse”, a transmis IPJ Dâmbovița.
După ce și-a declinat calitatea, polițistul i-a adus la cunoștință persoanei urmărite faptul că pe numele său a fost emis un mandat de arestare preventivă.
În acel moment, tânărul a încercat să fugă, cu scopul de a se sustrage de la executarea mandatului.
Polițistul a pornit în urmărirea acestuia și a solicitat sprijinul colegilor aflați în serviciu, reușind astfel imobilizarea tânărului.
Ulterior, acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz, în vederea documentării întregii activități infracționale și dispunerii măsurilor legale ce se impun.