Sute de controale în Dâmbovița, amenzi în valoare de 16000 de lei în week-end

Publicitate

Acțiunile forțelor de ordine pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2 a continuat în județul Dâmbovița și în ultimul week-end.

În perioada 10-11 aprilie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, sub coordonarea Instituției Prefectului Dâmbovița, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, au procedat la verificarea zonelor în care se pot forma aglomerări de persoane, spații comerciale dar și a mijloacelor de transport, cu privire la respectarea măsurilor în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

În urma acțiunilor, polițiștii au verificat 187 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, precum și 357 de mijloace de transport persoane, dintre care 116 mijloace de transport în comun, fiind legitimate peste 3 000 de persoane.

Totodată, au fost verificate 318 obiective/locații de interes (inclusiv 153 de restaurante, terase sau fastfood-uri).

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 209 sancțiuni contravenționale, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în valoare de 16 000 de lei.

“Reamintim cetățenilor că, în contextul epidemiologic actual, respectarea măsurilor luate de autorități pentru prevenirea și combaterea răspândirii COVID-19, precum și o conduită socială responsabilă sunt condiții esențiale pentru limitarea virusului.

Vă reamintim și de TELVERDE -0800800165, numărul de telefon la care puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19”, se arată într-o informare IPJ Dâmbovița.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!