Surpriză la ediția online a Târgului de Turism al României anunțată de Consiliul Județean Dâmbovița pentru primii 50 de participanţi

Publicitate

Consiliul Judeţean Dâmboviţa, alături de Primăria Oraşului Pucioasa şi Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, participă și anul acesta la Târgul de Turism al României, ediția de primăvară, ce se desfășoară în perioada 18 – 21 februarie 2021, în format virtual, pe o platforma special creată.

Accesul vizitatorilor pe platforma #TTRVirtual2021 este gratuit și se face pe baza înregistrării înainte de începerea târgului, standurile virtuale putând fi vizitate din confortul casei – o premieră impusă de condițiile pandemiei de COVID-19.

Târgul de Turism al României rămâne unul dintre cele mai prestigioase evenimente, care promovează atât agențiile de turism din țară, cât și principalele puncte de atracție din fiecare județ.

În cele patru zile de târg, vizitatorii standului virtual al Consiliului Judeţean Dâmboviţa vor afla informații despre atracțiile turistice din judeţ și posibilitățile de petrecere a timpului liber.

Printre obiectivele promovate se numără cele 16 muzee şi case memoriale din cadrul Complexului Național Muzeal Curtea Domnească Târgoviște (Palatul Brâncovenesc de la Potlogi, Peştera Ialomiţei, Curtea Domnească din Târgoviște, Turnul Chindiei, Casa Atelier “Gabriel Popescu” din Vulcana Pandele, Muzeul de Artă, Muzeul Evoluției Omului și Tehnologiei în Paleolitic, Muzeul „Casa Romanţei”, Casa Atelier “Gheorghe Petraşcu”, Muzeul de Etnografie şi Folclor Pucioasa, Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti etc), dar şi facilitățile oferite de stațiunea balneoclimaterică de interes național Pucioasa.

Primii 50 de participanţi care vor interacționa prin video call cu reprezentanții Consiliul Judeţean Dâmboviţa vor primi un card de vizitare gratuită a obiectivelor turistice aflate în administrarea Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!