Incendiile de vegetație continuă să dea mari bătăi de cap pompierilor dâmbovițeni și să pună în pericol populația. În ciuda tuturor semnalelor de alarmă trase de autorități în acest sens, terenurile agricole sau pajiștile din județ continuă să ardă. Majoritatea dintre incendii sunt puse intenționat pentru curățirea suprafețelor cu vegetație uscată.
Astăzi, ca și în ultimele zile, pompierii au fost puși la noi încercări. Acum, aceștia intervin pentru stingerea unui incendiu de vegetație izbucnit la Doicești, în apropiere de termocentrală. Potrivit informațiilor oferite de salvatori, flăcările au cuprins și o magazie din lemn. Din fericire nu există victime.
Suprafața de teren afectată este de peste 20 de hectare. Se acționează pe mai multe laturi pentru lichidarea acestuia. Intervenția este îngreunată de terenul accidentat și în pantă. Totodată, există pericol de propagare la pădurea din apropiere.
Pentru stingerea incendiului de la Doicești au fost mobilizați pompierii Detașamentului Pucioasa, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, dar și un UTV. De asemenea, tot acolo acționează cetățeni și voluntari din cadrul SVSU Doicești.
Tot astăzi, alte incendii de vegetație, au izbucnit în localitățile Bălteni, Moreni, Pucioasa, Corbii Mari, Găești, Crângurile, Văleni Dâmbovița și Mavrodin.
În schimb, ieri, pe raza județului, pompierii au acționat pentru stingerea a 28 de incendii de vegetație uscată.