Substația de ambulanță de la Țăndărei a fost închisă, după ce mai multe cadre medicale au fost confirmate cu coronavirus

Publicitate

Substația de Ambulanță din Țăndărei, județul Ialomița, a fost închisă după ce patru cadre medicale au fost confirmate cu coronavirus. Alți 12 angajați, ambulanțieri și asistente, așteaptă rezultatele testelor.

Pentru a se evita răspândirea virusului, restul personalului medical a fost trimis în izolare la domiciliu. Potrivit unui comunicat remis de Prefectura Ialomița, serviciile de ambulanță de la Țăndărei au fost preluate de către Stația de Ambulanță Slobozia.

“ În urma înregistrării acestor 4 cazuri pozitive, s-a dispus măsura de izolare la domiciliu a întregului personal medical din cadrul Serviciului de Ambulanţă Ţăndărei şi suspendarea activităţii acestuia. Spitalul Ţăndărei va fi deservit de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Slobozia”.

O asistentă medicală de 42 de ani, de la Spitalul Ţăndărei – Laborator, iar ulterior mutată la Triaj a murit marţi. Ea a avut contact cu un caz confirmat care a şi decedat în 26 martie. Femeia a fost internată în Spitalul Feteşti în 2 aprilie şi transferată în 4 aprilie la Spitalul Victor Babeş din Bucureşti. Ea avea comorbidităţi: diabet zaharat tip II, afecţiune tiroidiană.

În judeţul Ialomiţa, sunt 108 persoane diagnosticate cu coronavirus, 8 persoane sunt vindecate, 430 de persoane se află în carantină şi 529 persoane sunt autoizolate şi monitorizate la domiciliu.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!