Sub “tricolor”! Handbalista dâmbovițeană Izabela Gînju, la Naționala de junioare 04/05 a României

Publicitate

Veste excelentă primită în această săptămână de o tânără handbalistă din Dâmbovița! Izabela Gînju, jucătoare legitimată la ACS Sepsi Sic Sfântu Gheorghe/ CNE Sfântu Gheorghe a fost selecționată  în echipa națională de junioare 2004-2005 a României, pentru o acțiune de pregătire centralizată, dar și pentru Jocurile Bilaterale.

Actiunea micilor “tricolore” va avea loc la Râmnicu Vâlcea, în perioada 12-18 aprilie.  Extrema dreaptă a echipei din Sfântu Gheorghe a mai bifat până acum câteva prezențe la această națională de junioare a României.

Lotul de junioare 2004-2005 al României, pregătit de Larisa Olteanu (antrenor principal), Adrian Olteanu (antrenor secund) și Eugen Ciulei (antrenor cu portarii) cuprinde 22 de jucătoare: Diana Bârlă, Ana Maria Cristea, Lavinia Florea, Denisa Pavel ( toate ACS Sepsi Sic Sfântu Gheorghe/ CNE Sfântu Gheorghe), Alicia Boiciuc, Cristina Danciu, Maria Groșan, Diana Neagu (toate CSȘ 2 Baia Mare/ CNOPJ Baia Mare), Tea Câmpean (CSȘ Viitorul Cluj Napoca), Sabina Cojocaru (CS Rapid București),  Viorica Gheorghe, Medeea Iordan, (ambele CSM Corona Brașov), Rebeca Geamănu, Mihaela Mihai, Miriam Mohamed (toate CSM București), Daria German, Sarah Kibedi (ambele Lic. Teoretic Liviu Rebreanu Turda), Noemi Mezei, Vanessa Predescu (ambele HC Cîțu Timișoara/ CNE Râmnicu Vâlcea), Patricia Mlecov și Beatrice Raicea (ambele CSȘ Caracal/ CNE Râmnicu Vâlcea).

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!