Strada Crăițelor din Târgoviște, transformată complet. Garajele rămân, momentan, în picioare din motive obiective | FOTO

Publicitate
Distribuie

Transformare semnificativă a străzii Crăițelor din Târgoviște! Este vorba despre zona din spatele blocurilor H, unde se execută în prezent lucrări de asfaltare, modernizare iluminat public, amenajare alei pietonale și sisteme de preluare a apelor pluviale, asta după ce anul trecut aici a fost amenajat un mult așteptat loc de joacă.

Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, împreună cu echipa de conducere a primăriei a verificat în teren lucrările și a avansat un termen de două săptămâni pentru finalizarea lucrărilor și transformarea totală a zonei.

Din păcate, pentru că administrația nu a reușit să ofere proprietarilor sumele umflate pe care le-au cerut pentru aceste construcții inestetice, garajele existente încă în acest perimetru (pe porțiunile de teren privat) nu pot fi, momentan, demolate. ”Sumele care ne sunt cerute de proprietari depășesc chiar și de cinci ori valoarea rezultată din raportul de evaluare respectiv. În aceste condiții, este imposibil pentru să putem cumpăra aceste garaje. Bineînțeles că vom insista ca proprietarii să vină să-și îngrădească proprietățile și, până la urmă, să se comporte ca niște adevărați proprietari, având și obligații nu numai drepturi. Cred că soluția pe care a oferit-o administrația publică locală, aceea de a cumpăra aceste terenuri, la un preț stabilit printr-o expertiză de evaluare, era soluția rezonabilă, corectă și decentă pentru a asigura o compatibilitate între interesul public pe care îl avem și interesul privat al persoanelor cărora le-au fost atribuite aceste terenuri prin hotărâre a instanței judecătorești. Mi se pare destul de curios faptul că într-o parcare, într-un spațiu cu această destinație să fie puși în posesie oameni cu privire la anumite suprafețe de teren”, a explicat la fața locului primarul Târgoviștei.

Lucrările, care cuprind o suprafață de aproximativ 10.000 mp, sunt realizate pe zona de infrastructură de SC Municipal Construct, societate aflată în subordinea primăriei.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!