Ionuț Parghel
Aventura în CEV Cup a echipei de volei feminin CSM Târgoviște s-a încheiat aseară. Formația dâmbovițeană s-a oprit în faza 16-imilor după ce a fost învinsă în dublă manșă de formația maghiară Fatum Nyiregyhaza.
CSM s-a înclinat dramatic aseară cu 2-3 în fața grupării maghiare, așa cum o făcuse și în meciul tur. Târgoviștencele s-au aflat foarte aproape de a intra în setul de aur, dar totul s-a ruinat după ce gazdele s-au impus cu 16-14.
În deplasarea de la Nyiregyhaza, CSM a început în forță jocul, iar primul set și la adjudecat cu 25-14. În schimb, în următoarele două, formația târgovișteană a avut parte de un picaj, fapt ce a dus la pierderea ambelor manșe, cu 18-25 și 14-25. Tresărirea de orgoliu a târgoviștencelor a survenit în setul al patrulea când s-au impus cu 25-18.
În faza optimilor, Fatum Nyiregyhaza va da piept cu învingătoarea duelului dintre Mladost Zagreb și OK Kastela, ambele din Croația.














