Sportul târgoviștean, condamnat la subfințare! Semnalul de alarmă tras de primarul Cristian Stan. “Reprezentanții partidului politic aflat la guvernare să renunțe la ipocrizie”

Publicitate

Sportul târgoviștean ar putea avea de suferit în perioada în perioada următoare! Acesta va fi condamnat la subfinanțare potrivit edilului Cristian Stan.

Primarul municipiului Târgoviște a transmis într-o conferință de presă că modificările legislative apărute cu puțin timp nu mai permit primăriei să sprijine financiar activitățile sportive ale orașului, așa cum a făcut-o până acum. Potrivit legii, valoarea totală a finanțărilor acordate pentru întregul an bugetar 2020 nu mai poate depăși pragul de 3%.

Potrivit edilului târgoviștean, la o astfel de situație s-a ajuns și din cauza modului cum tratează actualul Guvern finanțarea sportului la nivelul administrației publice.

Chindia Târgoviște va avea cel mai mult de suferit

În aceste condiții, cel mai mult va avea de suferit Chindia Târgoviște, reprezentantă a Ligii 1. Astfel, cu limitarea la pragul de 3%, Primăria Târgoviște mai poate acorda Chindiei doar 3 milioane de lei.

„Suntem în plină incidență a OUG 50 din 2020 prin care se modifică legea bugetului de stat pe anul 2020 care spune în felul următor: pentru finanțarea cluburilor de drept public sau de drept privat valoarea totală a finanțărilor acordate pentru întregul an bugetar 2020 de către autoritatea administrației publice locale nu poate depăși 3% din suma reprezentând cotele defalcate din impozitul pe venit ce revin bugetului local. Se limitează în mod drastic posibilitatea de finanțare a Fotbal Club Chindia, pentru că despre asta discutăm. Deci 3% din cote înseamnă că, pe total an bugetar, Primăria Târgoviște nu va putea acorda mai mult de 3 milioane de lei pentru activitatea sportivă, însă aici trebuie să avem în vedere tot ceea ce înseamnă finanțare.

Tot sportul este condamnat la subfinanțare printr-o ordonanță apărută la jumătatea lunii trecute. Să nu mai vorbesc de faptul că îmi dispune pentru anul 2020, dar îmi pare în a doua jumătate a anului în curs. Deci se dorește blocarea imediată a finanțărilor. În acest context când discutăm despre sport și despre sprijinirea sportului și despre implicarea administrației publice locale i-aș ruga pe reprezentanții partidului politic aflat la guvernare să renunțe la ipocrizie. Pe deoparte spunem că vrem să sprijinim sportul, iar pe de altă parte reducem posibilitatea administrațiilor publice locale de a sprijini sportul. Păi, Guvernul nu-l sprijină, administrațiile locale nu-l mai pot sprijini decât într-o anumită limită, economia este la pământ, care e soluția, ce se urmărește?

Cred că este evident ce se urmărește, este un dispreț total față de ceea ce înseamnă fenomenul sportiv local. Nu s-au limitat să reglementeze numai finanțarea venită de la administrația publică centrală, care oricum uitați-vă la sportul din municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița, și vedeți ce înseamnă cluburi departamentale și ce finanțări primesc cluburile care țin de minister. Veți vedea că finanțarea este sublimă, dar lipsește cu desăvârșire, finanțarea adevărată! Acum se coboară mult mai jos și se împedică administrațiile publice locale să finanțeze sportul”, a precizat primarul Cristian Stan, într-o conferință de presă.

Bugetul Chindiei Târgoviște este asigurat în cea mai mare parte de Consiliul Județean Dâmbovița și Prim[ria Municipiului Târgoviște.

Încă de la început, anul 2020 a fost unul subfinanțat pentru mișcarea sportivă în România.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!