Sportivii de la CSȘ Târgoviște, de două ori bronz la Naționalele de lupte pe plajă pentru juniorii mici

Publicitate

Ionuț Parghel
Bronzul a fost metalul favorit al sportivilor de la CSȘ Târgoviște la ediția din acest an a Campionatului Național de lupte pe plajă, destinat juniorilor mici. Doi sportivi ai clubului dâmbovițean au încheiat competiția desfășurată la Limanu pe podium după ce au avut parte de evoluții pozitive.

Astfel, dintre elevii lui Cornel Cornea și Georgiana Filip care au fost medaliați cu bronz la Naționalele pe plajă au fost Andreea Minescu și Alin Coteț. Andreea a terminat concursul pe locul 3 în limitele categoriei +60 de kilograme, iar Alin a urcat pe ultima treaptă a podiumului la 50 de kilograme. Alți doi luptători de la CS Târgoviște care au avut evoluții acceptabile au fost Alin Grădinaru (50 kg) și Florin Măghiran (50 kg). “Evoluțiile sportivilor noștri au fost în general pozitive la Naționalele pe plajă. Se putea și mai bine, dar în mare parte suntem mulțumiți. La categoria 50 de kilograme – juniori 3, dacă sportivii noștri nu se aflau pe aceeași parte a tabloului cu siguranță mai mulți dintre ei ajungeau pe podium”, ne-a declarat Georgiana Filip. Următorul concurs pentru luptătorii dâmbovițenii va fi Campionatul Național pentru seniori, ce va avea loc la Reșița, în perioada 13-15 iulie.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!