Sportivii de la CS Târgoviște, de cinci ori pe podium la Campionatul European de Karate Shito Ryu! Lorelley Andrei și Alexandru Munteanu au cucerit aurul

Publicitate

Rezultate remarcabile obținute de sportivii de la CS Târgoviște la ediția din acest an a Campionatului European de Karate Shito Ryu pentru copii, cadeți, juniori, tineret și seniori, găzduit de orașul Regensburg (Germania), în perioada 17-19 mai. După o serie de evoluții foarte bune, sportivii clubului dâmbovițean, antrenați de Ionuț Munteanu, au reușit să urce de numai puțin cinci ori pe podiumul de premiere.

Cele mai prețioase medalii la turneul continental au fost obținute de Lorelley Andrei și Alexandru Munteanu. Ambii sportivi au devenit campioni europeni, dar în același timp, au revenit acasă cu medaliile de aur. Lorelley a terminat pe primul loc la U21, în proba de kumite (cat. 53 kg), iar Alexandru s-a impus tot la kumite U21, la categoria 65 de kilograme.

Medalii de argint au obținut Lorelley Andrei la kumite seniori (cat. 53 kg) și Ana Maria Hura-Tudor, cu echipa de kumite junioare. În schimb, cu bronz s-a întors acasă Mihai Stan, la kobudo seniori. Aproape de medalii s-au aflat Bianca Soare (kobudo cadeți) și Andreea Bobeică (kumite copii 12-13 ani, cat. +48 kg), unde ambele sportive au încheiat concursurile în care au fost angrenate pe locul 5.

Lotul Clubului Sportiv Târgoviște pentru cea de-a 10-a ediție a Campionatului European de Karate Shito Ryu a cuprins 10 sportivi. Alături de sportivii de la CS, la competiția continentală au mai făcut deplasarea doi sportivi de la YAMA Sport Club Târgoviște, 3 sportivi de la MSC Târgoviște și un karateka de la Onmyodo.

Marius Andrei Munteanu, de la YAMA Sport Club, a cucerit trei medalii la copii: argint –  kata copii 5-7 ani, argint – kumite copii 5-7 ani și bronz – kobudo copii 9-12 ani. Marius este fratele proaspătului campion european Alexandru Munteanu, de la CS Târgoviște.

La ediția din acest an a Campionatului European de Karate Shito Ryu au fost prezenți și 3 arbitri târgovișteni: Daniel Munteanu, Liliana Liciu și Cristian Liciu.

 

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!