Sportivii de la CS Târgoviște au urcat de 6 ori pe podium la Turneul Internațional de judo “Alina Dumitru”. Trei dintre aceștia au terminat pe primul loc

48

Vineri și sâmbătă, Sala Sporturilor din Chiajna, a fost gazda Turneului Internațional de judo “Alina Dumitru”, competiție rezervată Copiilor și juniorilor U16”, la care au participat peste 600 de sportivi din patru țării: România, Ucraina, Republica Moldova și Bulgaria.

Printre aceștia s-au numărat și sportivii de la CS Târgoviște, antrenați de Ilie Torcică.  La capătul unor evoluții excelente, pe suprafața de tatami, aceștia au reușit să urce de 6 ori pe podiumul de premiere.

Sportivii clubului târgoviștean care au terminat pe primul loc au fost Daria Stănculescu (cat. 40 kg), Adelin Pleșa (50 kg) – ambii la U14 și Andrada Dinu (32 kg), la U12.

Pe locul 2 s-au clasat Iliuță Dobra (cat. 46 kg) și Darius Pleșa (38 kg), ambii la U12. De asemenea, pe locul 3 a încheiat concursul Iulian Golgojan (cat. 55 kg), la U14.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!