Moment și eveniment cu adevărat special pentru viața medicală din orașul Găești, pentru cadrele medicale și în special pentru pacienți.
Joi, 9 octombrie, fost inaugurat proiectul care a vizat reabilitarea și modernizarea Spitalului Orășenesc Găești, o investiție semnificativă cu finanțare obținută prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Lucrările au vizat:
-Reabilitarea completă a clădirilor principale și a secțiilor spitalului;
-Modernizarea instalațiilor electrice, sanitare și de ventilație;
-Crearea de condiții sigure pentru pacienți și personalul medical;
-Dotarea cu echipamente medicale performante;
-Optimizarea circuitelor funcționale, pentru o mai bună organizare a fluxurilor medicale.

„O investiție în viață, sănătate și demnitate umană”
„Aceste lucrări nu ar fi fost posibile fără implicarea fermă a autorităților locale și județene, dar și fără contribuția echipei spitalului și a partenerilor din comunitate.
Această investiție nu este doar una în infrastructură, ci este, înainte de toate, o investiție în viață, sănătate și demnitate umană. Spitalul nostru, care deservește mii de pacienți anual, avea nevoie urgentă de un suflu nou, de condiții moderne și de resurse adaptate cerințelor actuale din domeniul medical.
După luni de muncă susținută, astăzi putem spune, cu mândrie, că Spitalul Orășenesc Găești este un exemplu de bune practici în ceea ce privește modernizarea unităților medicale din mediul urban mic și mijlociu”, a transmis ec. Alexandra Pavel, managerul Spitalului Orășenesc Găești.

„Am investit masiv în acest domeniu”
Alături de conducerea Spitalului Orășenesc, de personalul medical și pacienți, s-au aflat autoritățile locale, dar și invitați, deputatul PNL Aurelian Cotinescu, subprefectul Teodor Rădoi, președintele PNL Dâmbovița, Virgil Guran.
Managerul public al orașului Găești, Gheorghe Grigore, a subliniat importanța pe care a acordat-o sectorului medical din oraș, în special Spitalului Orășenesc Găești: „Am spus mereu, că principalul obiectiv al meu și al echipei de consilieri locali ai PNL Găești este sănătatea! Am investit masiv în acest domeniu!
Investițiile în Spitalul Orășenesc Găești sunt de peste 18,5 milioane euro fonduri europene și 600.000 de euro din bugetul local!
Avem cel mai modern spital din județ din punct de vedere al aparaturii medicale, cât și a condițiilor de cazare! Poate concura cu spitale de top din țara noastră!
Am construi un bloc si oferim 12 apartamente pentru medici, iar mulți dintre aceștia își doresc să vină aici! Avem medici competenți, asistente medicale și infirmiere bine pregătite profesional și eu cred în ei!
În maxim o lună, cele mai importante aparate CT și RMN vor fi funcționale! Au fost alături de noi persoane importante și le mulțumesc!”, a declarat Gheorghe Grigore.

„Din 1 noiembrie, Găeștiul va avea servicii CT și RMN, chiar în spital”
Despre investiția deosebit de importantă pentru oraș și localitățile din zonă a vorbit și deputatul liberal Aurelian Cotinescu: „Șansă reală la vindecare, aproape de acasă! Spitalul Orășenesc Găești a intrat astăzi într-o nouă etapă, cu o clădire modernizată cu fonduri europene, cu dotări de ultimă generație!
Este o investiție care înseamnă mai mult decât ziduri renovate și aparatură. Înseamnă șansa la un act medical de calitate, aproape de casă: condiții decente pentru pacienți și sprijin real pentru medici – inclusiv 12 apartamente noi pentru specialiști.
De asemenea, de la 1 noiembrie, Găeștiul va avea servicii CT și RMN, chiar în spital.
Pentru mine, ca deputat al acestui județ, este o mare bucurie să văd cum munca, colaborarea și fondurile bine gestionate aduc rezultate concrete.
Este genul de proiect care face diferența, mai ales într-un oraș în care oamenii au nevoie de siguranță și încredere în sistemul de sănătate”.

„Mi-aș dori să văd cât mai multe administrații locale care pun sănătatea pe primul loc”
Subprefectul județului Dâmbovița, Teodor Rădoi, a felicitat administrația găeșteană pentru acest proiect, remarcând diferențele „de la cer la pământ” între cum era și cum este acum unitatea medicală: „La spital nu mergi de plăcere! Ajungi acolo când durerea te doboară și tot ce îți dorești e să găsești un loc cu condiții bune, unde să fii tratat cu grijă și respect.
Astăzi am participat la inaugurarea corpului modernizat al Spitalului Orășenesc Găești, o investiție de aproximativ 18 milioane de euro, prin fonduri europene nerambursabile, care aduce condiții moderne pentru pacienți și aparatură medicală de ultimă generație.
Am fost plăcut surprins de ceea ce am găsit aici, comparativ cu imaginea pe care o aveam despre spitalul din Găești. Îmi amintesc un episod personal din 2011, când am ajuns cu cineva drag la UPU Găești. Diferențele dintre ce era atunci și ce am văzut astăzi sunt de la cer la pământ.
Felicit administrația locală din Găești pentru acest proiect important!
Spitalul devine de astăzi un centru zonal de servicii medicale pentru tot sudul județului, iar în curând aici vor fi disponibile servicii de Computer Tomograf (CT) și Rezonanță Magnetică (RMN), investigații până acum presupuneau drumuri la Târgoviște sau chiar la București!
Totodată, nu pot să nu exprim un regret personal: pentru Titu, orașul în care locuiesc, astfel de investiții majore în sănătate au rămas doar un vis, după închiderea spitalului în 2011. Se puteau găsi și alte soluții, măcar un centru medical multifuncțional modern, chiar dacă redeschiderea spitalului nu era posibilă. Au existat oportunități de finanțare. Mi-aș dori să văd cât mai multe administrații locale care pun sănătatea pe primul loc. Este singura cale de a reduce presiunea pe UPU-urile din județ și pe Spitalul Județean. Mulțumiri medicilor și personalului medical pentru munca lor de zi cu zi”, a declarat subprefectul județului.

















